marți, 8 aprilie 2008

Ce mi s-a părut interesant zilele acestea

Datorită Summitului NATO a fost poate mai puţin comentat acordul dat de europeni textului constituţiei Kosovo. BT (bun de tipar), însă problemele nu se termină aşa de simplu, relaţiile inter-etnice fiind întotdeauna extrem de sensibile, mai ales în Balcani.

Numărul arestărilor au legătură cu activităţile teroriste – în cuprinsul Uniunii Europene s-a dublat practic în 2007 -, conform Raportului prezentat recent (7 aprilie) de Europol. O parte semnificativă a acestor acţiuni au legătură nu cu fundamentalismul islamic ci cu acţiunile separatiste, în principal în Spania şi Franţa. Este de reflectat însă cu privire la transfomările petrecute în interiorul Islamului european: militanţii sunt recrutaţi în Europa pentru a fi trimişi în zonele de conflict deschis (Irak, Afganistan şi, în ultima perioadă, în Somalia). Cred că la nivelul Uniunii ar trebui consolidate măsurile de prevenire a unor astfel de „transferuri”, în beneficiul stabilităţii globale. Şi nu cred că trebuie operat în sistemul dividerii „ireconciliabile” - drepturi fundamentale vs. securitate, întrucât cele două dimensiuni se intercondiţionează. Din acest punct de vedere, ghidul prezentat de Max-Peter Ratzel, directorul Europolului, este un document valoros, care trebuie aprofundat şi discutat mai bine şi în interiorul ţărilor membre ale UE. Pe această temă voi reveni zilele următoare.

De regulă urmăresc cu atentie „politicile verzi” (nu ale Verzilor) şi măsurile considerate ca venind în sprijinul mediului. Avem nevoie de astfel de politici, fără îndoială. Însă nu trebuie pierdute din vedere alte aspecte esenţiale. Între care, pe primul loc ar fi nevoia crescută de cereale. Nu putem risca foametea în diferite zone ale globului (sau creşteri exponenţiale la preţuri) pentru a produce biocombustibili. Preţul mondial la grâu şi porumb deja a crescut foarte mult faţă de anul trecut. Preţul la orez (şi restrângerea exporturilor de către primii trei producători mondiali) a urcat cu 26% anul acesta (în condiţiile în care aproape 3 miliarde de oameni depind de această cereală). Uniunea Europeană nu are nevoie de măsuri cosmetice ci de criterii solide de evaluare şi de operaţionalizare.