joi, 13 martie 2008

UE: „obiectivele verzi” şi altele

Liderii Uniunii s-au strâns la Bruxelles pentru a vedea în ce fel se pot transpune normativ ambiţioasele obiective « verzi ». Energia alternativă, reducerea emisiilor de carbon, biocombustibilii…temele deja la ştiţi, pentru că sunt aduse zilnic în discuţie. „Pachetul verde” este, cum deja am spus, suficient de ambiţios, însă va avea nevoie de un sprijin consistent al grupurilor din PE. În iunie 2008 va trebui să se stabilească modul în care se va produce liberalizarea sectorului energetic. Din punctul nostru de vedere, al României, avem nevoie de un just echilibru între obiectivele ecologice şi creşterea competitivităţii. Încă avem o industrie energofagă care nu poate fi transformată peste noapte (rod al întârzierilor „remarcabile” produse în precedentul deceniu).
În ceea ce priveşte biocombustibilii, aici am şi eu o părere mai apropiată de criticii acestei politici. Dacă rezultatul constă în creşterea preţului cerealelor iar printre efectele secundare se numără poluarea altor sectoare (apele oceanelor) atunci poate trebuie să ne mai gândim.
Un alt subiect interesant este modul în care se construieşte Uniunea Mediteraneeană. Aria de influenţă a Uniunii Europene se va extinde, fără îndoială, însă şi riscurile de securitate trebuie avute în vedere. Poate UE să contribuie la atenuarea situaţiilor conflictuale dintre arabi şi israelieni? Teoretic cred că da. Dacă mă întrebaţi însă în ce măsură bugetul UE ar putea să susţină acest demers răspunsul ar fi mai curând dubitativ. În plus, iniţiativa ar putea fi un precedent just şi pentru proiecte similare cu vecinii estici ai României. În care, din motive istorice cel puţin, suntem mult mai interesaţi.

Un comentariu:

Unknown spunea...

Din cate am citit prin presa externa Uniunea Mediterana va fi agreata de liderii UE ]n acest weekend. Ramane intr-adevar problema costurilor.